Mozzarella de casă

 

 
 Ingrediente : 
 
 
  •  1/2 linguriță sare de lămâie 
  • 300 ml de  apă
  •  4 L lapte gras 
  • 1 lingură de sare
  •  2 linguri de cheag

 

Ai nevoie de următoarele : 

  •  o oală de dimensiuni mari 
  • un termometru pentru lichide (nu obligatoriu) 
  • un cuțit lung și lat
  •  spumieră 
  • un bol pentru cuptorul cu microunde 
  • mănuși de cauciuc (nu obligatoriu) 
 
Mod de preparare :
 
 
1 . În 240 ml apă dizolvă sarea de lămâie. Într-un vas separat, în restul de apă (60 ml) dizolvă cheagul.   Toarnă laptele în oală și adaugă sarea de lămâie diluată. Pune laptele la încălzit la foc mediu spre mare și, amestecând ușor, adu-l la temperatura de 32-33 grade Celsius (dacă nu ai termometru, îți vei da seama că laptele a ajuns la temperatura optimă dacă îl simți călduț când îl testezi cu un deget).  Dă oala de pe foc, adaugă și cheagul și amestecă ușor. Acoperă oala (poți să o învelești și-ntr-un prosop) și las-o așa 5 minute.  
2. După 5 minute laptele s-a închegat vizibil, are aspect mătăsos. Dacă e tot lichid, acoperă la loc și mai lasă-l așa până se întărește. Când s-a așezat și întărit, ia cuțitul lat și lung (trebuie să atingă fundul oalei) și taie în bucăți individuale astfel: cu cuțitul (tăind până jos) crestează linii paralele verticale și apoi linii paralele orizontale (sub formă de grilă). 
3. Pune oala la loc pe foc la foc mediu până brânzica -în devenire- atinge temperatura de 40 grade Celsius. Amestecă ușor pe măsură ce bucățile se încălzesc, încercând să nu le rupi prea mult.  Încet încet, bucățelele se vor strânge împreună, separându-se de zer.  Dă oala de pe foc și continuă să amesteci ușor încă 5 minute.
4.  Cu ajutorul unei spumiere, scurge zerul. 
5.Dă la micround mozarella timp de 1 minut. Scurge iar zerul format.  
6.Pune-ți mănușile chirurgicale  și formează biluțele de brânză (constituția lor ar trebui să fie una gumoasă).
7. Mai dă-le la micround timp de 30-45 de secunde. Dacă după acest timp temperatura lor internă nu a ajuns la 55 grade Celsius, mai dă-le la micround până o ating, deoarece aceasta e temperatura optimă la care ele se întind cel mai bine.
8. Presară sarea deasupra brânzei și masează astfel încât să intre în ea. Cu amândouă mâinile, întinde și împăturește mozzarella. Pe măsură ce faci asta, vei observa că începe să se întărească și să capete un aspect ușor lucios. (Atenție: nu frământa prea mult, riști să își piardă structura)  Acum e momentul să formezi biluțele de mozzarella. Poți să faci o bucată mare, rotundă sau mai multe mai mici.  Dacă nu o faci să o consumi imediat, o poți ține la frigider cel mult o săptămână, într-un vas etanș umplut cu zerul rămas.  
 

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii