Cârnați de casă

retete , retete tradiționale , retete tradiționale românești,rețete, rețete tradiționale, rețete tradiționale moldovenești, rețete tradiționale oltenești, rețete tradiționale românești

Ai nevoie de:
- 6 kg de carne de porc (fleică)
- 10 metri de intestine subţiri de porc
- sare
- cimbru
- boia de ardei iute
- 10 căţei de usturoi

Cum procedezi:

Carnea de porc se spală, se toacă în maşina de tocat şi se dă deoparte. Se pregătesc condimentele: boiaua, sarea, cimbrul şi se curăță usturoiul .
Intestinele de porc se întind şi se suflă prin ele. Se aşează un cap al mâţului pe pâlnia maşinii de tocat, pentru că astfel se umple maţele cu carne. Atenţie însă! Nu se pune decât pâlnia de umplut cârnaţi la maşină de tocat, nu şi cuţitele pentru tăiere.

Se pisează usturoiul, se amestecă carnea cu boia (1-2 linguriţe), cu sarea (după gust) şi cimbru (după gust). Se adaugă la final şi usturoiul, după care iar se amestecă şi se pune puţină cantitate de carne în maşină de tocat. Se umple cârnaţii. Din când în când, se întorc cârnaţii, că să nu se rupă.


La final, se dau cârnaţii în balcon sau în cămară, la loc uscat şi rece, ideal la vânt.
Apoi, aceştia se prăjesc în tigaie, după care se pot servi.

Poftă bună!