Tzatziki

Tzatziki,rețete,rețete tradiționale românești,rețete tradiționale moldovenești,rețete tradiționale oltenești,rețete tradiționale,


Ingrediente: 

  • castraveţi 
  • 1 kg iaurt gros 
  • 2-3 linguri ulei de măsline 
  • 6 căţei de usturoi 
  •  sare după gust 
  • 1 legătură de mărar 
  • 200 g de măsline

 

Mod de preparare:

1. Se prepară foarte uşor. Pentru a ieşi bună, trebuie să ţineţi seama de câteva sfaturi. Castraveţii se spală, se curăţă de coajă şi se toacă mărunt sau se dau prin răzătoarea mare şi se scurg bine de zeamă pentru a nu se strica compoziţia în care se vor pune. Usturoiul se curăţă, se zdrobeşte şi se pune deasupra castraveţilor şi se lasă la frigider timp de 5 minute pentru a se îmbina aromele.  

2. Separat, într-un bol de plastic, se amestecă iaurtul cu sarea şi cu uleiul de măsline până capătă consistenţa unei maioneze. Important este ca iaurtul să fie destul de consistent ca salata să nu fie moale. După ce s-a făcut crema de iaurt se toarnă puţin câte puţin peste castraveţi şi se amestecă foarte încet. Trebuie să evitaţi să le mixaţi sau să le zdrobiţi.  

3. Salata se poate servi ornată cu măsline, pâine prăjită şi mărar, în funcţie de preferinţe.

Poftă bună !

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii